Cum să fii cel mai bine îmbrăcat la un eveniment Black Tie

Eleganța, rafinamentul și stilul se reunesc în ținuta Black Tie. Acest dress code este unul dintre cele mai formale, depășit ca grad de eleganță doar de White Tie ce impune purtarea unui frac. Black Tie este destinat galelor, nunților formale și evenimentelor ce au loc după ora 18:00.

CE PORȚI LA UN EVENIMENT BLACK TIE?

Costumul Black Tie

Piesa principală prin care se remarcă dress code-ul Black Tie este smochingul, element vestimentar care a evoluat de la jacheta destinată pauzei de fumat din timpul evenimentelor la gradul de sacou elegant. Reverul smochingului poate fi șal sau șpiț. Ultima variantă conferă un plus de eleganță și te va face să pari mai suplu și mai înalt.

Culorile și țesătura costumului Black Tie

O culoare potrivită pentru un costum Black Tie este negru, o alegere clasică și sigură, dar poți alege și culori mai îndrăznețe, precum vișiniu sau bleumarin. În cazul în care îți dorești ca toate privirile să se fixeze asupra ta din momentul în care pășești în încăpere, poți opta pentru o țesătură cu imprimeu sau o țesătură Jacquard, cu inserții în culori-statement cum este auriul. 

În general smochingul va fi completat cu pantaloni negri cu vispușcă și croi simplu. Astfel, elementul principal al ținutei va rămâne smochingul.  

Indiferent de preferințele tale în materie de culori, este foarte important să alegi fibre naturale, precum lâna 100% sau un amestec de lână cu mătase, de la un producător precum Cerruti, Zegna, Loro Piana sau Scabal, renumiți pentru inovație și calitate, la nivel mondial. 

 

Fit-ul costumului Black Tie

Cel mai important aspect atunci când alegi un costum este modul în care se potrivește pe corp. Costumul bespoke și costumul made to measure sunt opțiunile recomandate atunci când vrei să arăți impecabil. Un costum va arăta cu atât mai bine cu cât îți vine ca turnat, iar acest ideal este aproape imposibil de atins cu un costum ready to wear. 

Cămașa pentru ținute Black Tie

Ținuta Black Tie se completează cu o cămașă albă, cu nasturi cu piatră neagră sau cu fentă ascunsă. Aceasta trebuie să fie confortabilă, așa că este indicat să te orientezi către o variantă realizată pe comandă. O cămașă în care să te simți bine la un eveniment cu dress code Black Tie va fi întotdeauna realizată din bumbac 100% sau din bumbac cu mătase. În plus, cămașa de ceremonie are în mod necesar manșete pentru butoni, nasturi de piatră neagră sau fentă ascunsă și guler pentru papion.

Ce pantofi să porți la o ținută Black Tie?

Vârful simplu, fără alte detalii al pantofilor Oxford Plain-Toe face ca acest model de pantofi să fie alegerea perfectă. Profilul neted vine în completarea pantalonilor de costum și oferă un plus de eleganță ținutei, pe care o completează armonios. Trebuie să ai în vedere că îotdeauna la un costum Black Tie vei purta șosete care acoperă glezna și gamba. De asemenea, șosetele ar trebui să fie negre sau cât mai apropiate de culoarea pantalonilor (nu a pantofilor) și realizate din fibre naturale care îi permit piciorului să respire. 

 


Accesoriile pentru ținuta Black Tie

În primul rând, există un element pe care nu trebuie să îl integrezi în ținuta ta Black Tie: cureaua. Înlocuiește cureaua cu bretele. Acestea te vor lăsa să te miști în voie pe ringul de dans, în timp ce îți vor ține pantalonii fixați. În funcție de preferințe, poți alege benzi din elastic, bretele din mătase sau bretele din cașmir. În plus, poți accesoriza întreaga ținută cu un brâu din mătase, pentru un plus de eleganță. Desigur, nu poți avea un look complet fără o batistă albă, împăturită president fold. 

Papionul pentru ținute Black Tie

Papionul negru din mătase este accesoriul care definește ținuta Black Tie și este obligatoriu atunci când porți smoching, indiferent de tipul de rever pe care îl alegi. Există trei forme de papion: clasic, diamant și fluture. Cel din urmă este cel mai sofisticat tip de papion pentru ținutele de ceremonie. 

Butonii pentru cămăși Black Tie

Butonii sunt nelipsiți în ținuta Black Tie, pe care, asemeni unor bijuterii, o completează cu stilul tău individual și cu un plus de rafinament. Aceștia nu sunt doar un accesoriu, ci au o caracteristică funcțională: fixează manșeta și îți permit în același timp să o deschizi și să o sufleci ușor. 

Ținuta Black Tie neconvențională

Vrei să spargi tiparul clasic și să ieși în evidență prin ținuta ta de gală? Alege un smoching din catifea colorată sau unul cu print. 

Dacă nu ești un adept al ținutelor extrem de clasice și vrei să ieși în evidență, optează pentru un smoching din catifea colorată (de ce nu chiar vișiniu) sau unul cu imprimeu și înlocuiește pantalonii simpli cu unii cu vipușcă din același tip de mătase care se regăsește și pe rever, nasturi și refileți. Asortează o batistă colorată sau cu print și renunță la pantofii Oxford în favoarea unei perechi de Loafers. 


Apelează la ajutorul specialiștilor

O ținută de gală impecabilă poate fi obținută foarte ușor cu ajutorul unor specialiști. Solicită un set de recomandări personalizate de la consultanții noștri vestimentari și poți fi sigur că nu vei trece neobservat la evenimentul pentru care te pregătești. Trebuie să ai în vedere doar faptul că un costum realizat pe comandă presupune o manoperă complexă care durează în jur de 60 de ore și necesită în general o probă intermediară. Din acest motiv, este bine să programezi ședința de consiliere cu cel puțin 40 de zile înainte de eveniment. 


 

08.04.2022