Noua colecție de țesături Scabal anticipează o vară interesantă în 2021

Noua colecție Scabal pentru primăvară-vară oferă varietate de țesături fine și ușoare, adaptabile oricărui stil. De la culori pastelate, până la nuanțe mai tari, de la uni-uri calme la dungi și carouri subtile,  paleta de țesături oferă opțiuni pentru orice gentleman care își dorește să surprindă odată cu venirea sezonului cald. 

Silver Ghost

Silver Ghost este o colecție fină, practică, dar în același timp plină de stil. Lâna superfină Merinos din care este alcătuită este ideală pentru vremea schimbătoare caracteristică zilelor de primăvară și de vară. O selecție de dungi, în culori melanj, cu micromodele discrete în nuanțe de albastru și de maro, cu accente ce pornesc de la albastru deschis până la negru sunt prezente în această gamă destinată cunoscătorilor.

Royal

Una dintre cele mai influente selecții de țesături puse la dispoziția noastră de către Scabal este Royal, ce oferă o colecție de țesături Super 100. Acest sezon debutează cu nuanțe de maro, alături de selecția largă de modele elegante și clasice cu baze de albastru și gri.

Sleek

Colecția Sleek are o finețe aparte, datorată combinației de lână Super 150 și mătase moale. Culorile regăsite în colecție, precum beige, piersică și griul deschis o fac perfectă pentru purtarea de-a lungul zilelor călduroase de vară. Pentru ocaziile formale, colecția Sleek se intensifică prin accente de bleumarin, completând selecția de țesături mătăsoase.

Crossover

După succesul fulminant al colecției precedente Crossover, aceasta a fost actualizată cu o nouă selecție de țesături grupate în perechi. Fiecare element din colecție are un corespondent, ce va face ușoară alăturarea pieselor. Două costume realizate din țesături analoage vor putea fi combinate între ele, oferind variante multiple de asortare.

Londoner

Londoner, una dintre colecțiile iconice de la Scabal, a fost reîmprospătată pentru noul sezon. Această colecție unică, realizată în Anglia din lână Super 140 înglobează o selecție de carouri elegante, de dungi fine și de țesături simple, pline de stil. Culorile sale includ multiple nuanțe de albastru și gri, cu accente de roz, alb și roșu.

Taormina

Țesăturile ușoare din colecția Taormina sunt concepute din lână și mătase și vin într-o varietate nuanțe, cum ar fi roz, beige și verde deschis, albastru, roșu clasic sau maro intens. De la uni-uri simple la carouri și dungi subtile, colecția Taormina oferă opțiuni pentru stilul fiecărui gentleman.  

Mosaic

Adepții carourilor și ai țesăturilor colorate vor regăsi în colecția Mosaic 23 de noi modele, în culori precum albastru, roșu, beige, vede sau prună. Culorile de fundal sunt neutre, astfel încât atrag atenția asupra detaliilor, pentru a obține o gamă de printuri ideale pentru zilele de vară. Lâna Super 130 din care este alcătuită colecția face ca țesăturile să fie adecvate pentru vremea caldă.

Pentru a descoperi toate țesăturile disponibile și pentru a afla mai multe detalii CONTACTEAZĂ UN CONSULTANT SARTO

19.02.2021